Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița marchează un an de la prima intervenție realizată cu robotul chirurgical Da Vinci. În cele 12 luni de la debutul programului, echipele medicale au efectuat 120 de intervenții utilizând tehnologia robotică.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, patru echipe chirurgicale acreditate – din specialitățile urologie, chirurgie generală și chirurgie toracică – folosesc în prezent robotul în activitatea operatorie.
”Se împlinește exact un an de la prima intervenție realizată cu robotul DaVinci la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița. În acest timp au avut loc 120 de intervenții. Felicitări și mulțumiri Dr. Răzvan Couți, tuturor echipelor medicale și managementului SCJU Bistrița, care demonstrează constant susținere pentru medicii vizionari. Continuăm să punem sănătatea pe primul loc, din respect pentru oameni!”, a transmis acesta.