O echipă de chirurgi condusă de profesorul Adrian Maghiar a prezentat jurnaliştilor orădeni, miercuri, modul de lucru şi beneficiile utilizării celei mai înalte tehnologii chirurgicale disponibile în prezent la nivel mondial – robotul chirurgical da Vinci, pe care medicii de la Spitalul Pelican l-au folosit deja, în ultima lună, în peste 20 de intervenţii chirurgicale.
Robotul are trei mari componente, deci nu face nimic de unul singur, ci asistă echipa chirurgicală să realizeze operaţii minim invazive şi extrem de precise, cu rezultate vitale pentru pacienţi.
Om şi robot
Aşezat pe scaun în faţa unei console, chirurgul foloseşte – prin ghidarea cu propriile mâini, dar şi apăsând pedale – patru braţe ale robotului propriu-zis montate deasupra pacientului, din care unul are încorporate camere video, iar celelalte trei devin „prelungiri” ale propriilor membre în câmpul operator.
Pe întreaga durată a intervenţiei, robotul chirurgical da Vinci este dirijat printr-un „creier” în care se află sistemul hard şi soft al aparatului, iar vizualizarea de către chirurg se face prin microscop în trei dimensiuni, în timp ce restul echipei chirurgicale urmăreşte derularea operaţiei pe un monitor.
Beneficiul chirurgului şi, implicit, al pacientului, este că vede perfect zona în care intervine, dar şi că datorită dimensiunilor extrem de mici ale instrumentelor din vârful fiecărui braţ manipulează ţesuturile cu precizie spectaculos crescută.
Câştig pentru chirurg şi pacient
Potrivit explicaţiilor furnizate de unul dintre şefii echipelor chirugicale de la Spitalul Pelican, profesorul Adrian Maghiar, robotul chirurgical este maximum de progres în chirurgia minim invazivă. Faţă de laparoscopie, care permite vizualizarea în doar două dimensiuni a zonei de intervenţie, chirurgia robotică face posibilă vizualizarea în toate cele trei dimensiuni.
Şi mai important este că, în timp ce braţul unui laparoscop permite ghidarea instrumentului de către medic în doar două direcţii, sus – jos şi stânga – dreapta, folosirea robotului îi dă posibilitatea chirurgului să facă toate mişcările posibile, în toate direcţiile, în câmpul operator. „Este ca un Ferrari sau un Maybach comparativ cu un Mercedes sau un Audi”, s-a exprimat, plastic, chirurgul.
Tot dr. Maghiar a explicat şi beneficiile pentru pacient: incizie mai mică, precizie înaltă, reducerea riscurilor de complicaţii, a timpului intervenţiei şi a duratei pentru recuperare.