Premieră la un spital privat din Capitală! Intervenţii de chirurgie cardiacă efectuate cu ajutorul unui robot chirurgical

Intervenţii chirurgicale de nefrectomie parţială asistate robotic

Primele intervenţii de chirurgie cardiacă cu ajutorul celui mai performant robot chirurgical – Da Vinci Xi – au fost realizate la un spital privat din Capitală.

Acest tip de intervenţii se fac în numai 7 centre din Europa Occidentală, Spitalul Monza devenind astfel primul centru de excelenţă din Sud – Estul Europei în care se face chirurgie cardiacă cu ajutorul robotului chirurgical.

“Îmbunătăţirea instrumentarului chirurgical, a tehnicii de perfuzie cardiacă şi a sistemului de vizualizare intra-operatorie au înlesnit progresul chirurgiei minim invazive. Astfel, aceasta a devenit noul standard al centrelor chirurgicale la nivel mondial. Spitalul Monza dispune de două echipe chirurgicale, coordonate de către Dr. Theodor Cebotaru şi Dr. Lucian Dorobanţu, care efectuează intervenţii cardio-vasculare minim invazive. Până în prezent, la Spitalul Monza s-au efectuat peste 1000 de astfel de intervenţii, chirurgia robotică reprezentând pasul firesc care urma în chirurgia cardiacă. Pentru pacient, cel mai important avantaj este reducerea dimensiunii inciziei, deci o traumă redusă, o spitalizare de scurtă durată şi un aspect estetic îmbunătăţit”, se arată într-un comunicat de presă al unităţii medicale.

Citeste articolul complet