Echipe medicale din Geneva, Gent, Cluj, Târgu-Mureş şi Braşov au realizat în România o intervenţie în premieră pentru Europa de Est, transplantul robotic, în care suturile vasculare şi implantarea ureterului în vezica urinară au fost realizate folosind robotul DaVinci.
”ANT salută iniţiativa echipelor medicale Geneva, Gent, Cluj, Târgu-Mureş şi Braşov care au făcut în România o intervenţie în premieră în Europa de Est, transplantul robotic sau RAKT – „Robotic Assisted Kidney Transplantation”, în care suturile vasculare şi implantarea ureterului în vezica urinară au fost realizate folosind robotul DaVinci. Agenţia Naţională de Transplant aplaudă iniţiativa medicilor de a opera pro bono, punând vieţile pacienţilor mai presus de orice”, se menţionează pe pagina de Facebook a Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT).