Eram în matinalul de la Digi FM și povesteam despre chirurgia robotică când Cătălin Striblea a avut o idee bună: “Hai să-i întrebăm pe ascultători dacă ar fi să aleagă între a fi operați de un chirurg-om sau de un chirurg-robot, pe cine ar alege?”
Și au început să sune telefoanele… dar să sune, nu glumă. La început am crezut că părerile vor fi împărțite, dar m-am înșelat: cei mai mulți preferau chirurgul-om. Un singur ascultător a explicat clar că ar prefera robotul pentru că algoritmii din spate ar diminua enorm potențialul de eroare umană prezent atunci când ești operat de chirurgul-om. Ascultătorul era IT-ist.