Chirurgia robotică, vârf de performanţă şi în România

Chirurgia robotică, vârf de performanţă şi în România

În ultimul deceniu, chirurgia robotică a devenit cea mai nouă tehnologie a chirurgiei minim invazive, ulterioară laparoscopiei, în care chirurgul nu operează cu propriile mâini, ci manevrează un robot la distanță, fiind așezat la o consolă amplasată în sala de operații.

Acest sistem computerizat transformă mișcarea mâinilor în impulsuri transmise brațelor robotice, cu o mare acurateţe. În prezent, în spitalele şi clinicile din România există doar câţiva roboţi chirurgicali, însă tendinţa de a se achiziţiona noi aparate – în special în mediul privat – este în creştere. Anual, prin această tehnică de intervenţie chirurgicală se fac peste 150 de operaţii.

Chirurgia asistată de robot, numită și „chirurgie robotică“, presupune utilizarea unui sistem revoluționar care include un braț dotat cu o cameră de înaltă rezoluție și mai multe brațe mecanice cu instrumente chirurgicale. Acestea sunt deosebit de flexibile și sunt conectate la o consolă computerizată, care este acționată de chirurg. Chirurgul, așezat la consola poziționată lângă masa de operație, controlează cu o siguranță sporită brațele robotului, beneficiind de o imagine 3D mărită, de înaltă rezoluție.

Citeste articolul complet