După cinci zile de la operație, sănătos și „gata de treabă”. Cum a învins un pacient cancerul renal cu ajutorul chirurgiei robotice

Cum a învins un pacient cancerul renal cu ajutorul chirurgiei robotice

Cancerul renal are un paradox periculos: de cele mai multe ori nu doare și nu dă semne clare decât târziu. Partea bună este că, atunci când este depistat întâmplător, la o investigație simplă, cum e ecografia abdominală de rutină, există șanse mari să fie tratat la timp și chiar vindecat. Așa a aflat și I.T., un bărbat de 70 de ani, economist, pensionar, care nu avea niciun simptom, dar își făcea periodic controalele.

O ecografie a ridicat suspiciunea unei formațiuni la rinichi, iar pentru confirmare i s-a recomandat tomografie computerizată. Diagnosticul a venit clar și rapid: carcinom cu celule clare (tumoră Grawitz), o formă frecventă de carcinom renal. Din acel moment, pașii s-au succedat alert, cu o singură preocupare în mintea pacientului: să găsească o soluție care să-l vindece, dar să-i păstreze și rinichiul.

De la „rămâneți cu un rinichi” la o operație care a salvat rinichiul

I.T. a început să caute un medic în care să aibă încredere. A consultat mai mulți specialiști și a auzit variante care l-au speriat: îndepărtarea completă a rinichiului, operații mari, un ton rece, fără răbdare și fără explicații.

„Unii au zis că taie tot. Alții, pe bucăți, dar tot taie. Nu m-au convins deloc să mă dau pe mâna lor. Plus că parcă le lipsea empatia. Unii au fost foarte tranșanți și fără perdea. Îmi spuneau: «rămâneți cu un rinichi»“, povestește pacientul.

Schimbarea a venit la al cincilea medic consultat: dr. Cristian Iatagan, medic primar urolog, cu supraspecializare în chirurgie robotică, la MedLife Medical Park, București. Aici, pacientul a simțit că lucrurile sunt explicate, asumate și puse în ordine. I s-a prezentat clar planul operator, i s-a arătat pe CT zona exactă de intervenție și i s-a explicat cum poate fi îndepărtată tumora cu păstrarea țesutului sănătos.

„Printr-un noroc și după ce am făcut cercetări pe internet, am ajuns la domnul doctor Iatagan. M-a convins să mă dau pe mâna dânsului. Mi-a inspirat încredere, empatie, mi-a dat o garanție. Ne-a povestit de-a fir a păr ce va face, cum va decurge operația, ce va face robotul da Vinci. Ne-a arătat și pe CT unde va interveni, așa că m-a convins că am ajuns unde trebuie. Am plecat din cabinet de parcă eram vindecat înainte de procedură“, își amintește I.T.

De ce cancerul renal este depistat, de multe ori, întâmplător

Cancerul de rinichi nu este printre cele mai frecvente diagnostice oncologice, dar riscul crește odată cu vârsta și este mai mare la bărbați. În multe cazuri, tumorile renale sunt descoperite întâmplător, în stadii localizate, la investigații imagistice făcute din alte motive.

„De regulă, tumorile renale sunt descoperite imagistic în stadii localizate, incipiente – respectiv vindecabile –, înainte ca pacienții să prezinte simptome“, explică dr. Cristian Iatagan.

Când apar, simptomele pot include sânge în urină, dureri persistente în zona lombară sau lateral, sub coaste, ori uneori senzația unei mase în abdomen, dar aceste manifestări sunt, de regulă, semne mai târzii.

De ce operația este tratamentul care poate vindeca

În cazul cancerului renal, intervenția chirurgicală este opțiunea care poate oferi vindecarea, iar diferența majoră între planurile propuse de medici a fost una esențială pentru I.T.: se scoate tot rinichiul sau se scoate doar tumora, cu păstrarea rinichiului.

„Soluția terapeutică este tratamentul chirurgical, singurul care poate oferi vindecarea de această boală. Cancerele renale nu sunt, în general, radio- sau chimiosensibile. Îndepărtarea rinichiului tumoral (nefrectomia totală) este recomandată atunci când nu există posibilitatea efectuării unei nefrectomii parțiale – adică rezecția doar a tumorii și a părții de rinichi afectată, cu prezervarea părții de rinichi sănătos. Poate fi vorba de o tumoră voluminoasă, descoperită tardiv sau de o poziție defavorabilă a acesteia. Sunt foarte importante expertiza echipei chirurgicale și accesul la tehnologia modernă“, precizează dr. Cristian Iatagan.

În cazul lui I.T., intervenția s-a făcut cu robotul da Vinci Xi, ceea ce a permis îndepărtarea cu precizie a tumorii și păstrarea rinichiului, astfel încât pacientul să rămână cu ambii rinichi funcționali. Inciziile mici, riscul redus de sângerare și controlul foarte bun al manevrelor chirurgicale au contribuit și la recuperarea rapidă.

 

 

 

Citeste articolul complet