Totul pentru oameni, totul pentru excelență în medicină! Marți de la ora 17, la Timișoara Convention Centre, str. Mărașești nr. 1-3, are loc o conferință medicală extraordinară care își propune să facă diferența în medicina modernă.
Chirurgia robotică da Vinci reprezintă un veritabil progres în domeniul medical, oferind șanse superioare de vindecare în multiple tipuri de cancer (colorectal, renal, genital etc.) și fiind singura formă de chirurgie acceptată în ghidurile de practică occidentale, ca standard de aur („gold standard”) în tratarea cancerului de prostată.
În clinicile mari din Europa Occidentală, aproximativ 80-90% din intervențiile de chirurgie robotică sunt realizate în urologie (cca 50%), ginecologie (cca 20%) si chirurgia generală (cca 20%).
Conferința își propune să mediatizeze în randul medicilor din regiunea de Vest a României, informații elementare, dar importante precum:
- Informarea cu privire la GHIDURILE ACTUALE DE PRACTICĂ privind chirurgia robotică la pacienții oncologici (și nu numai);
- Tipurile de patologie și stadiile de boală în care are INDICAȚIE chirurgia robotică;
- Patologia în care recomandarea chirurgiei robotice este obligatorie (GOLD STANDARD) și impactul legal și etic cu privire la obligativitatea informării corecte a pacienților – cancerul de prostată tratat prin prostatectomie radicală robotică are o rată de supraviețuire de 85-90% la 5 ani, fără recidivă biochimică și o rată de supraviețuire de peste 75% la 10 ani (Hopkins, 2024);
- BENEFICIILE CHIRURGIEI ROBOTICE din perspectiva preciziei operatorii și a ratei de supraviețuire, vindecare, recuperare și evitare a unor complicații secundare – în cancerul de prostată tratat prin prostatectomie radicală robotică se reduce semnificativ riscul de incontinență urinară cu 95% (NEJM, 2023) și riscul de disfuncție erectilă postoperatorie cu 70% (JAMA Oncology, 2023).