Cancerul de prostata tratat prin chirurgie robotica la Ponderas Academic Hospital

Dr. Cristian Iatagan

Numita prostatectomie robotica, aceasta procedura chirurgicala minim invaziva prin care se trateaza cancerul de prostata este realizata cu ajutorul unei tehnologii avansate de catre o echipa de medici experimentati in proceduri laparoscopice.

Sistemul de chirurgie robotica

„Investiţia a fost motivată de echipa medicală, am strâns o echipă de chirurgi motivaţi. Pandemia va rămâne, pacienţii au nevoie de soluţii. Investiţia per total a fost în jur de 3 mil. euro. Trebuie să ţinem pasul cu echipele şi cu dezvoltarea noastră. Ne punem problema serios să deschidem un nou spital şi să dezvoltăm linii noi de chirurgie, avem echipe de chirurgi pe care îi pregătim pentru chirurgia robotică. Avem anul acesta alocaţi în jur de 5-6 mil. euro pentru dezvoltare în continuare“, a spus medicul Ovidiu Palea.

Detaliile operatiei robotice

Folosind sistemul chirurgical avansat, instrumentele robotice miniaturizate se introduc prin cateva incizii milimetrice in abdomenul pacientului si permit chirurgului urolog sa indeparteze prostata si tesuturile inconjuratoare afectate cu mare precizie.

In timpul prostatectomiei radicale asistate de robot se folosesc un endoscop tridimensional si un echipament performant de prelucrare a imaginilor pentru a oferi o vedere mult marita a structurilor delicate care inconjoara prostata (nervi, vase de sange, muschi), permitand conservarea optima a acestor tesuturi vitale. Prostata este apoi indepartata prin una din inciziile de tip „gaura cheii”.

Dr. Iatagan Cristian, medic primar urologie, supraspecializat in chirurgie robotica, efectueaza prostatectomii radicale minim invaziv, robotic, pentru tratamentul cancerului de prostata in cadrul Centrului de Chirurgie Robotica din Ponderas Academic Hospital.

Dr. Iatagan Cristian reuseste sa indeparteze prostata tumorala cu precizie maxima, astfel incat tesuturile din jur sa nu fie afectate. Despre metodele chirurgicale robotice precizeaza ca „ sistemul robotic da Vinci Xi pe care il utilizam in Centrul de Chirurgie Robotica este cel mai performant din lume la ora actuala, ceea ce ne permite sa obtinem rezultate superioare in tratamentul cancerului de prostata in comparatie cu metodele chirurgicale traditionale. Consola robotica asigura un spectru vizual revolutionar, tridimensional si marit, iar bratele robotului permit chirurgului sa faca miscari extrem de precise in timpul interventiei, ceea ce se translateaza in performanta in indepartarea tesutului malign si prezervarea tesuturilor sanatoase.”

Vezi articolul complet