Atunci când medicii mi-au zis că trebuie să îmi scoată un plămân, primul gând a fost: și cum o să trăiesc cu un singur plămân? Cât de grea va fi operația? Pe unde mă taie și cât va dura până o să mă pot da jos din pat? Cât va dura până voi putea să revin la viața pe care am avut-o înainte de operație?

Intrebările astea se învârt în capul oricărui om care știe că va trece printr-o operație. Întrebările și frica de durere, de invaliditate. Am auzit de ceva vreme de chirurgia robotică, dar nu știam mare lucru despre ea. Până când am călcat în blocul operator de la Spitalul Militar am crezut că e un fel de chirugie superficială, făcută de un robot care repară probleme relativ mici. Numai că realitatea e alta. Robotul Da Vinci pe care spitalul Militar București l-a cumpărat din fonduri Europene (deci se poate) era în sala de operație gata pregătit pentru intervenție. O doamnă care suferă de hernie hiatală urmează să fie operată. Boala ei face ca printr-o gaură din abdomen, stomacul si alte organe să treacă în torace, acolo unde ar trebui să fie doar plămânii și inima, o boală care face ca viața pacientului să fie un coșmar.

– Chirurg mare, tăietură mare, îmi spune domnul doctor Florin Săvulescu, șeful secției Chirurgie II de la Spitalul Militar București. Așa stăteau lucrurile în chirurgia clasică. Operația de hernie hiatală însemna o tăietură pe burtă de la stern până sub buric, practic toată burtă era despicată iar chirurgul trebuia să tragă cu mâna organele înapoi la locul lor. O recuperare dificilă, cu dureri mari.

– Azi operați cu Da Vinci, chirurgie robotică ce înseamnă asta pentru pacient?

– Păi taietura nu mai există. Robotul întră în abdomenul pacientului prin trei orificii mici, iar eu, chirurgul nici nu pun mâna pe pacientul operat. Cu brațele robotului Da Vinci, întreaga operație e făcută de la distanță, eu manevrez pensele și celelalte…

Citeste articolul complet pe www.paularusu.ro