“Ingineria cyborgilor va merge chiar mai departe, unind corpul omenesc, organic, cu dispozitive non-organice, cum ar fi mâini bionice, ochi artificiali sau milioane de nano-roboți care vor naviga prin fluxul nostru sanguin, diagnosticând și probleme și reparând stricăciuni (…) Un cyborg va putea exista în numeroase locuri în același timp. Un doctor cyborg va putea opera pacienți în Tokio, în Chicago și pe o stație spațială de pe Marte, fără să fie nevoie să iasă din biroul său, aflat în Stockholm. Ar avea nevoie doar de o conexiune de internet rapidă și câteva perechi de ochi bionici și mâini. De fapt… de ce perechi? De ce nu cvartete? Și, până la urmă, chiar și acestea sunt superflue. De ce ar avea nevoie un chirurg cyborg să țină scalpelul cu mâna, când ar putea să-și conecteze direct mintea la instrument?” – Yuval Noah Harari, Homo Deus, O scurtă istorie a zilei de mâine.
Pasajul de mai sus descrie unul dintre viitorurile nici măcar posibile, ci deja probabile ale omenirii. O parte din acest viitor chiar există. Nu e nevoie de un cyborg care să opereze la distanță, asta se poate face deja prin intermediul roboților chirurgicali, care sunt manevrați de la o consolă separată de câmpul operator propriu-zis. Cât despre “cvartetele” de brațe, ei bine, există un robot chirurgical computerizat în București, la Spitalul Monza, care are 4: unul este reprezentat de camera video, alte două sunt folosite drept mâini ale chirurgului și un al patrulea poate fi utilizat pentru a menține câmpul vizual liber.
Acest robot are un nume, Da Vinci*.
L-am văzut și l-am manevrat și eu, recent, într-una din sălile de operații de la Monza. Consola are un vizor special care oferă imagini 3D. Te așezi pe un scăunel, îți lipești fruntea de rama ergonomică și…